Sari la conținut
Castreon
Canale

Piste audio, limbi și subtitrări

Actualizat la 03 oct. 2026

Multe surse (mai ales cele DVB) au mai multe piste audio în limbi diferite și una sau mai multe subtitrări. Castreon vă arată exact ce primește și ce ajunge la spectator.

Ce intră și ce iese

Deschideți canalul și mergeți la tab-ul Piste și clienți:

  • Piste primite — tot ce trimite sursa: video, audio, subtitrare, date. Pentru fiecare vedeți Limbă (cu numele ei, nu doar codul) și Detalii.
  • Eticheta pe post arată ce ajunge efectiv la spectator.

Implicit, toate pistele audio trec mai departe.

Alegerea unei piste

Lângă fiecare pistă aveți două butoane:

  • după limbă — alege pista după limba ei (de exemplu „audio în română”). Varianta recomandată: rezistă la trecerea pe sursa de rezervă, chiar dacă rezerva are pistele în altă ordine.
  • folosește — alege exact pista aceea, după poziție.

Panoul vă cere confirmarea (Schimbă și repornește), apoi canalul repornește cu noua selecție — imaginea se întrerupe câteva secunde pentru cine se uită în acel moment.

Subtitrări

Modul de subtitrare se alege în editorul canalului, la Subtitrări:

Mod Ce face
fără subtitrări subtitrările sursei nu ajung la spectator
copiate ca la sursă subtitrarea DVB trece neatinsă — pe ieșirile MPEG-TS (HTTP-TS, UDP, SRT)
arse pe imagine subtitrarea e desenată în imagine — se vede pe orice player, inclusiv pe HLS; cere transcodare

Dacă sursa are subtitrări dar canalul e pe „fără subtitrări”, pagina canalului vă spune și vă oferă butonul Pornește subtitrările. Dacă sursa nu are deloc subtitrări, scrie explicit „Sursa nu are piste de subtitrare.”

De știut despre HLS

Subtitrările DVB sunt de două feluri: imagine (dvb_subtitle, cel mai des) și text (teletext). Formatul HLS nu poate duce subtitrarea DVB copiată ca atare. Ca să o vedeți pe HLS, alegeți arse pe imagine (profilul canalului trebuie să transcodeze). Modul copiate ca la sursă funcționează pe ieșirile MPEG-TS: HTTP-TS, UDP și SRT. Dacă porniți subtitrările copiate și canalul are doar HLS, jurnalul canalului vă avertizează.

Audio în profil

Codecul, bitrate-ul și numărul de canale audio (stereo sau 5.1) se stabilesc în profilul de transcodare — vedeți Profile de transcodare.